Un an. Atat a stat Tudor Turcu departe de panzele sale. Acum, insa, artistul s-a reintors in atelierul de creatie si a dat gata deja primele tablouri. In curand, spera sa-si deschida si o expozitie cu vanzare.
Tudor Turcu a devenit cunoscut odata cu cel de-al doilea sezon al emisiunii concurs „X Factor”, pe care l-a si castigat. Nu multi stiu, insa, ca muzica nu este singurul sau talent. De ani buni, acesta picteaza tot ce-i iese in cale, iar tablourile sale sunt foarte apreciate printre cunoscuti.
Dupa concurs, cantaretul a pus penelul in cui pentru o vreme, ocupat sa isi dezvolte cariera muzicala. Acum, s-a intors la prima lui dragoste si e hotarat sa nu mai lase culorile de-o parte niciodata.
„A trecut mai bine de un an de la ultimul tablou si mi-era foarte dor. Am adunat foarte multa energie in timpul asta, pe care chiar simteam nevoia sa o las sa iasa, sa se exprime. Ma simt atat de bine ca pun din nou mana pe pensule, ma linisteste si ma face sa ma simt implinit”, a marturisit Tudor, pentru CANCAN.ro.
CITESTE SI:
Artistul a terminat deja cateva lucrari si spera ca peste o luna sa poata organiza prima lui expozitie cu vanzare. Mai are, insa, ceva de munca pana atunci.
„Mi-au lipsit toate astea si pot spune ca am fost chiar surprins de primele lucrari pe care le-am facut. Ideile veneau una dupa alta, iar culorile se asezau atat de firesc. Sper ca prin mai sa pot face si expozitia la care visez de mult. Vreau sa am macar 20 de tablouri, asa ca mai am de munca”, ne-a declarat cantaretul.
A desenat in timpul finalei Eurovision
Anul trecut, Tudor Turcu a impresionat pe toata lumea atunci cand si-a demonstrat talentul la pictura chiar pe scena de la Eurovision. In timp ce interpreta piesa „Hello”, artistul a realizat si un tablou.
„A trecut mai bine de un an de la ultimul tablou si mi-era foarte dor. Am adunat foarte multa energie in timpul asta, pe care chiar simteam nevoia sa o las sa iasa, sa se exprime. Sper ca prin mai sa pot face si expozitia la care visez de mult.” Tudor Turcu
Aiana Dinu